Privindu-ne dintre coperțile vieții

Ne-am oprit în nopțile pline cu vise,

iubindu-ne am devenit noi,

într-o vreme când ne-am găsit buze fierbinți,

prin vara aceea trecută în cartea unicei vieți,

hotar între dorințe.

 

Ne-am mutat în magia unui timp,

din umbră în lumină,

înnoptând în cuvinte într-un sens lumesc,

neuitând să lăsăm uitării,

clepsidra ce-și curge grăuntele de nisip,

într-o rugă pentru un chip.

 

În umbletul clipei rescriem dragostea târzie,

pentru noi doi, destinatari însetați,

încă o zi pe la chindie,

îmbătrânim umbre prin nopțile cuminți,

în carul cu roți fecunde de la părinți.

 

Dinspre azi spre totdeauna,

rămasul meu de viață miroase a tine,

femeie cu chip luminat,

anotimp recunoscător pentru ce a fost,

elegia, adevăratul rost.

 

În cartea de onoare a timpului te scriu,

ești un dar de la Dumnezeu,

în loja oficială, neegal reper,

frumosul din visul la care sper.

 

 

 

M-am născut prea devreme

Mi-am luat noaptea-n cap și am plecat,

am îmbrăcat un vis nedormit,

cu cel mai frumos costum, număr potrivit,

în picioare ghete second hand,

cu două nopți mai mari,

ce mai conta un matinal rebel, ce mai conta?

 

Adun cuvintele unul câte unul,

le rostesc acum numele de Botez,

amurgul mă bate pe umăr,

spunându-mi să-l las să treacă,

la fel ca pe un vers.

 

Aștept gândul să-mi spună despre unica femeie,

tot scriu și tot cânt,

și-n fiecare vers regăsesc o altă melodie

, cum este ea în microunivers, o poezie.

 

În dimineți sărace adun o supremă tăcere,

cu capul așezat pe perna din fulgi de nesomn,

mă pregătesc, de încă o trezire a nopților,

care mă vor versuri albe,

Bunul Dumnezeu și eu, un simplu om.

 

În sunetul destinului, din spectacolul vieții

înțeleg vocea literelor din destin,

înțeleg desenul și-i despletesc conturul,

îl așez în timpul rămas pe degetul destinului

sunet, lumină, șah și mat.

 

 

 

 

Sărutul are numele tău

Într-un anotimp bogat în speranțe,

scriu poemul ireversibil,

la ora serilor cuprinse-n mireasma buzelor,

scriu prin ochii timpului,

albastrul îmi conduce destinul,

spre fiecare vis, Eu creștinul.

 

Fidelii cititori ne răsfoiesc poemele vieții,

uneori le așază în dreptul inimii,

ca pe un imn al trăirii în doi,

alteori se opresc la o fotografie,

trecători spre o lecție de filozofie.

 

Ne privim față-n față

atingerea bucuriei are nume de femeie,

parte din viață,

broderie a unui timp ce scrie o pagină vie,

Bunul Dumnezeu mi-a scris trăirea,

boem să fiu lângă femeia ce-mi e iubirea.

 

Alte seri gemene,

adună secretele cărților cu numele ei,

în tăcere se retrag în vârful picioarelor albe,

spre alte nopți,

înspre dimineți cu un sărut,

purtând numele pe care l-a vrut.

 

 

 

 

Ciclul eului

Ne cerne viața prin sita cerului,

un complicat exercițiu de matematică,

are o singură necunoscută,

repovestește un înțeles târziu,

Eu, în post de liniște doar scriu,

la o trecere în verde viu,

m-am născut pentru a trăi,

uneori și bucurii.

 

Noi mergem de-a bușilea, pentru a ne ridica,

să avem de unde cădea,

învățăm a scrie și a citi pentru a cunoaște,

atât cât ar trebuie.

 

Ne îndrăgostim și iubim femeia,

crezând că-i ultima,

căsătorie, copii, divorț,

ne ridicăm uimiți și mergem mai departe,

iubind și murind în propriile șoapte.

 

În fiecare dintre noi

o viață-ntr-un geamantan,

te naști ca să primești o sentință,

irevocabilă într-un definitiv final,

în ciclul eului, viața nu-i un joc banal.